Împreună suntem Angajator de Top
Suntem mândri să anunțăm că am fost certificați Angajator de Top 2026, o recunoaștere internațională care reflectă modul în care am construit un mediu în care oamenii se simt apreciați, respectați și încurajați să crească, și arată cum, zi de zi, aceste principii prind viață prin implicarea și colaborarea colegilor noștri din întreaga țară.
Ce este certificarea Angajator de Top?
Este acordată de Top Employers Institute, o organizație internațională independentă, recunoscută la nivel global pentru unul dintre cele mai riguroase procese de evaluare a angajatorilor. Certificarea se acordă după o analiză detaliată, bazată pe date și dovezi, care verifică dacă practicile noastre de HR sunt aplicate cu adevărat și eficiente.
Procesul de certificare analizează în profunzime felul în care atragem oameni, cum îi ajutăm să crească, atmosfera pe care o construim împreună, modul în care avem grijă de starea lor de bine, cât de utile și accesibile sunt soluțiile noastre HR și cât de deschisă și incluzivă este cultura pe care o cultivăm. Practic, este o radiografie completă a felului în care lucrăm cu și pentru oameni.
Ce înseamnă certificarea pentru noi?
Că drumul pe care îl construim împreună e bun. Că vocea fiecaruia contează și ca ne ținem de promisiuni: un loc în care te simți în siguranță să spui ce gândești, în care primești feedback onest, ai loc să crești și știi ca munca ta e văzută și apreciată.
În 2026, toate țările din Europa unde suntem prezenți – România, Polonia, Cehia și Ungaria - au fost auditate și recunoscute ca Angajator de Top, arătând angajamentul nostru comun de a crea un mediu de lucru de încredere și echitabil.
Le mulțumim colegilor noștri care, prin implicarea lor zilnică, prin modul în care colaborează, se sprijină și contribuie la fiecare zi, dau viață acestor principii și creează un mediu în care fiecare poate să învețe, să crească și să se simtă apreciat - împreună suntem Angajator de Top!