Premiera filmului Trăim viața așa cum e
Am fost la film. Dar, dincolo de ecran, s-a întâmplat ceva mai mult. La Cinema Luceafărul din București, am lansat filmul „Trăim viața așa cum e”, regizat de Tedy Necula, în fața a peste 250 de colegi din toată țara, alături de familiile și prietenii lor.
În film, am descoperit poveștile a 18 colegi care au avut curajul să împărtășească fragmente din viața lor. Despre familie, pierderi, bucurii, provocări și puterea de a merge mai departe atunci când lucrurile nu urmează planul imaginat.
A fost o seară în care am râs, ne-am emoționat și ne-am regăsit unii în poveștile celorlalți. Pentru că, uneori, cele mai puternice povești nu sunt cele jucate. Sunt cele trăite.
Dincolo de job, fiecare dintre noi este fiu sau fiică, părinte, partener, prieten, bunic sau vecin. Iar toate aceste roluri ne formează, ne apropie de ceilalți și ne învață empatie, răbdare, reziliență și grijă.
Mulțumim tuturor celor care au făcut posibil acest proiect și, mai ales, colegilor care au ales să își spună povestea cu atât de multă sinceritate.
În curând, le veți putea descoperi și voi.
Pentru că, la final, exact asta facem cu toții: trăim viața așa cum e.